Puterea naturii

Despre plante medicinale

Despre mine

Sunt o femeie obişnuită, cu familie şi copii, cu obiceiuri bune şi mai puţin bune şi cred cu tărie că omul este făcut ca să înveţe, să crească mereu în cunoştinţă, să descopere mereu lucruri noi, să încerce tot şi să aleagă ce e folositor şi bun în viaţă. Nu vreau să zic prin asta că eu am descoperit taina fericirii sau a vieţii fără de moarte, dar pot să zic în schimb că experienţele bune şi rele m-au făcut un om puţin mai bun, sper.

Una dintre marile descoperiri din viaţa mea este puterea tămăduitoare a plantelor medicinale. Copiii mei erau mici şi de câte ori îi duceam la medic le scria medicamente pe care nu le tolerau deloc şi nici efect nu prea aveau. Până când odată am mers la plafar şi am cerut ceva ceai care să le mai aline tusea care nu le mai trecea cu nici un fel de medicamentele prescrise. Am primit un ceai pentru bronşită. L-am întrebat pe farmacist dacă pot să-l dau unui copil de doi ani şi mi-a zis că aproape orice fel de ceai se poate da copiilor de peste un an. Tusea le-a trecut în trei zile iar eu am devenit adeptă convinsă a plantelor medicinale.

De atunci, orice problemă avem, primul drum e totdeauna la plafar şi doar dacă nu găsim acolo medicamentul necesar mergem la medic. De fapt foarte rar am mai ajuns până acolo.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s